Ața dentară nu este utilizată pe cât de des ar trebui nici în rândul adulților, cu atât mai puțin în rândul copiilor, fiindcă, în mod eronat, pacienții continuă să aibă impresia că periajul cu pastă de dinți de cel puțin două ori pe zi este suficient pentru întreținerea unei bune igiene orale. Spunem în mod eronat, fiindcă se uită că aproximativ 35-40% din suprafața totală a dinților o reprezintă zonele interdentare. Asta înseamnă că, dacă nu folosim ața dentară, nu curățăm decât puțin peste jumătate din suprafața totală a dinților noștri.
Pentru a nu perpetua această eroare, e important să includem ața dentară, alături de apa de gură (după vârsta de 6 ani, pentru a evista riscul ingerării ei), în tabietul igienei orale zilnice a celor mici. Deși pare un lucru greu de făcut, cu atât mai mult cu cât, la vârste fragede, el cade, ca și periajul, în sarcina părinților, utilizarea aței dentare o dată pe zi (de preferință, seara) e crucială pentru sănătatea dentiției copiilor.
Dacă cei mici au totuși vârsta (6+) și abilitatea necesară de a „rezolva” singuri problema, nu uitați că trebuie supervizați cu atenție, de implicarea părinților depinzând nu numai corectitudinea executării procedeului, ci și motivația copiilor de a face acest lucru în mod constant. De aceea, dacă spălatul pe dinți va fi abordat ca o activitate de echipă, el va fi receptat pozitiv și perpetuat cu încredere de către copii.
Încercați, prin urmare, ca măcar o dată pe zi să vă spălați împreună pe dinți și să folosiți ața dentară, pentru a evita formarea cariilor interdentare.
Dr. Elena Amariei, medic stomatolog MB Center 4Kids