Prin forța lucrurilor, medicii stomatologi sunt astăzi și foarte buni psihologi. Provocările cu care se confruntă îi obligă pe aceștia să respecte nu doar pașii tehnici necesari unui tratament corect, ci și să își adecveze abordarea în funcție de fiecare pacient, de temerile și de reacțiile acestuia. Antrenamentul medicului în acest sens trebuie să fie cu atât mai serios atunci când pacientul de care se ocupă este un copil.
Iată, deci, o serie de elemente pe care dentistul copiilor dumneavoastră ar trebui să le practice:
Tehnica „spun-arăt-fac” este extrem de utilă, întrucât ne permite să îi familiarizăm pe copii cu mediul stomatologic, cu instrumentarul folosit, prin folosirea unor termeni cât mai prietenoși, pentru ca experiența lor să fie una pozitivă; urmând cei trei pași ai acestei tehnici, le formăm celor mici un orizont de așteptare, înlăturându-le teama ce îi poate însoți la întâlnirea cu medicul dentist.
Controlul vocii este, de asemenea, o tehnică de succes în ceea ce îi privește pe pacienții copii, fiindcă găsirea tonului potrivit ne ajută să le atragem atenția și să le câștigăm mai ușor încrederea. De asemenea, pentru a ști ce și cum trebuie să le vorbim celor mici, e nevoie ca, mai întâi, să le ascultăm temerile, dacă acestea există.
Expresia feței și limbajul corpului, în general, trebuie să fie cât mai prietenoase. De aceea, e bine să ne asigurăm că masca pe care o purtăm nu le creează copiilor o stare de anxietate.
Distragerea atenției copiilor funcționează aproape întotdeauna. Dacă cei mici au posibilitatea de a vedea un film amuzant sau desene animate ori de a asculta cântecele, ei vor fi mult mai relaxați. Asistenții pot folosi păpuși pentru a se „juca” fie cu intrumentarul, fie cu copiii, în încercarea de a le distrage acestora atenția de la ceea ce face medicul.
Prezența părinților este, aproape fără excepție, o condiție a confortului emoțional al celor mici în cadrul întâlnirii cu medicul dentist. Prezența mamei sau a tatălui reprezintă, pentru copii, o garanție a faptului că sunt în siguranță și că intervențiile medicului sunt legitime.