Interviu cu psihologul clinicii MB Dental Junior, Daniela Ryffel

„It`s easier to build strong children than to repair broken men” -Frederick Douglass

Uneori, experiențe neplăcute din copilărie pot să ne influențeze unele comportamente mai târziu în viață. Teama de medicul dentist și evitarea vizitelor la cabinetul stomatologic sunt din nefericire, de cele mai multe ori consecințele unor experiențe mai puțin plăcute pe care le-am avut în copilărie la stomatolog sau la medic în general.

Totuși, vizitele regulate la medic trebuie privite ca un lucru normal și necesar, iar  relația medic-pacient trebuie să fie una relaxată și bazată pe încredere.

În ceea ce privește stomatologia pediatrică,  o relație strânsă cu micuții pacienți se construiește treptat, cu multă răbdare, iar prezența unui psiholog în cadrul echipei este benefică.  În interviul de mai jos, Daniela Ryffel, psihologul clinicii MB Dental Junior, ne explică ce presupune munca în cadrul unei clinici de stomatologie pediatrică.

 

  1. Care este rolul psihologului într-o clinică de stomatologie pediatrică?

Într-o clinică de stomatologie pediatrică psihologul are rol de prevenție a anxietății legate de tratamentul stomatologic, intervenție asupra anxietății deja existente prin desensibilizare progresivă în cazul copiilor cu experiențe medicale negative și dezvoltare personală în cazul părinților care își doresc să afle mai multe informații despre cum își pot pregăti copiii pentru întâlnirea cu stomatologul sau pentru diferite tratamente stomatologice.

  1. Poate fi ajutat un copil cu anxietate (datorată unor experiențe anterioare neplăcute la stomatolog) să își depășească această frică?

        Sigur că da, însă e nevoie de timp, răbdare și tact.

  1. Ce calități ar trebui să aibă un medic stomatolog pediatru? Ce diferențe există în abordarea pacientului atunci când vorbim de un copil și atunci când vorbim de un adult?

        Cu siguranță cu toții ne așteptăm ca un medic stomatolog pediatru să iubească copiii și să știe cum să se raporteze la aceștia, cum să se joace cu ei, cum să le câștige încrederea și să îi facă să dorească să revină și data viitoare când au de rezolvat o problemă stomatologică. De asemenea cred că e vital ca acesta să dea dovadă de multă răbdare și creativitate în cazurile dificile când copiii devin non-complianți la tratament.

        O diferență de abordare la care mă pot gândi între un copil și un adult se referă la creativitatea de care vorbeam anterior. Dacă un copil nu dorește să deschidă gura pentru că îi e frică de anestezie, va trebui să apelăm la un joc sau o povestioară prin care să explicăm ce urmează să facem și de ce nu e dureros. Cu adulții deja nu mai e necesar să apelăm la această strategie deoarece teoretic ei au deja experiențe anterioare suficiente sau dacă nu le au putem să le explicăm fără metafore și să încercăm să găsim o soluție împreună. În rest, e necesară aceeași răbdare și același tact de care se dă dovadă și în cazul copiilor.

  1. Ce repercursiuni poate avea o experiență neplacută la stomatolog asupra unui copil?

        O experiență neplăcută la stomatolog poate avea un efect major asupra modului în care copilul va percepe mediul stomatologic, stomatologii și tratamentul stomatologic în general. Se poate instala o traumă care, nerezolvată, duce la refuzul de a vizita stomatologul indiferent de intensitatea durerii sau a dificultăților stomatologice. Acest refuz se bazează pe neîncrederea în stomatologi și asocierea tratamentului stomatologic cu durere și neplăceri. Iată momentul indicat să apelăm la un psiholog care ar putea ajuta copilul să depășească acea experiență trecută, să normalizeze expectanțele și să restabilească relația stomatolog-pacient.

  1. Cum ne putem da seama dacă un copil are într-adevăr anxietate sau este doar răsfățat? Cum ar trebui abordat fiecare?

        Probabil că nu ne putem da seama de acest lucru din prima ședință decât dacă avem o experiență bogată în lucrul cu copiii. Să presupunem că nu e cazul. Astfel, în ședințele următoare încercăm să schimbăm mediul sau tactica de abordare și observăm diferențele. Cum reacționează copilul dacă părintele nu este în încăpere unde îi poate observa reacția? Cum reacționează după ce discută cu psihologul?

Ambii se abordează cu tact, înțelegere și empatie, însă dacă observăm că de fapt copilului nu îi este frică de dentist și totuși alege să adopte un comportament non-compliant, încercăm să observăm cauza comportamentului său și le propunem părinților să își modifice reacția la comportamentul copilului deoarece cel mai probabil ei întrețin acel comportament. Copilul cu anxietate trebuie abordat cu mult mai multă grijă, nu e recomandat să fie expus la tratament stomatologic deodată, ci să aibă parte de o acomodare graduală în care să se obișnuiască treptat cu stomatologul, cu cabinetul acestuia, cu instrumentele și abia apoi cu tratamentul stomatologic.

  1. Cum ar trebui să își pregătească părinții copiii înainte de prima vizită la stomatolog?

        Părinții ar trebui să insufle copiilor multă încredere în medicul stomatolog, în ceea ce urmează să se întâmple în cabinetul stomatologic și să pună totul într-o aură pozitivă: ”mergem să cunoaștem dentistul, prietenul copiilor” care ne ajută să avem dinți frumoși și sănătoși. Așa trebuie prezentat dentistul, nu ca un ”Bau Bau” la care ajungem dacă nu am fost cuminți și nu ne-am spălat pe dinți. De asemenea, e recomandat să se evite cuvintele cu rezonanță negativă ca ”ace”, ”injecție”, ”durere”, ”să nu plângi” atunci când îi vorbim copilului despre vizita la dentist și să nu îi promitem copilului recompense asociate adesea cu sfârșitul unei experiențe neplăcute. Dacă îl încurajăm și îi formăm totuși niște așteptări realiste, copilul ar trebui să fie curios și interesat de întâlnirea cu stomatologul.

  1. Cum transmit părinții teama lor de stomatolog copiilor?

        Părinții pot transmite teama lor de stomatolog copiilor printr-o mulțime de moduri, începând cu gesturi, mimică, ton, cu alte cuvinte limbaj non-verbal și paraverbal, cât și prin îndemnuri verbale obsesive pe aceeași temă: ”să nu plângi”, ”să fii cuminte”, ”să nu mă faci de rușine” care toate vor instala teama și anxietatea dinaintea propriului contact cu stomatologul.

  1. De ce ai ales sa colaborezi cu o clinica de stomatologie pediatrica?

        Am ales să colaborez cu o clinică de stomatologie pediatrică deoarece iubesc copiii, am o experiență de 5 ani de zile într-o grădiniță din Cluj care m-a ajutat să îi cunosc pe copii și nevoile lor și totodată deoarece cred cu tărie că prevenția timpurie este mult mai bună decât intervenția și astfel susțin cauza stomatologilor de la MB Dental Junior care își propun exact acest lucru: prevenția anxietății legate de stomatolog.

  1. Cum se desfășoară întâlnirea micuțului pacient cu psihologul și când are loc aceasta în cadrul cabinetului?

        Întâlnirea copilului cu psihologul are loc în prima vizită la cabinetul stomatologic, înainte de a intra în cabinetul propriu-zis și de a începe tratamentul stomatologic. Aceasta include împrietenirea cu copilul și desfășurarea de activități de acomodare cu mediul stomatologic și pregătirea pentru întâlnirea cu stomatologul. Când lucrezi cu copiii trebuie să te adaptezi la personalitatea și starea lor, însă de obicei citim o povestioară drăguță cu Minty și Boo, mascotele clinicii MB Dental Junior care îi ajută pe copii să își formeze așteptări realiste în ceea ce privește tratamentul stomatologic și îi încurajează să privească cabinetul stomatologic cu curiozitate și interes, ne jucăm de-a dentistul și curățăm carii de pe dințișorii de pe o fișă, modelăm dințișori domnului Mișu, o maimuțică tare simpatică de la noi și ne jucăm cu instrumentele stomatologice. De asemenea, stabilim un istoric al cazului, discutăm despre posibile experiențe medicale negative și stabilim niște gânduri raționale pozitive în legătură cu întâlnirea cu stomatologul și tratamentul stomatologic.

  1. Poți să le dai câteva sfaturi părinților care se gândesc să își ducă la stomatolog copilul pentru prima dată? De ce ar trebui să aleagă un medic specializat în stomatologia pediatrică?

        Cel mai bun sfat pe care aș putea să îl dau părinților care se gândesc să își ducă copilul pentru prima dată la stomatolog este să aibă grijă ce mesaj transmit copiilor în legătură cu vizita la stomatolog, deoarece aceștia sunt exact ca niște bureți care absorb starea și energia părinților. Dacă părinții sunt încrezători și optimiști, la fel vor fi și copiii. Explicați-le dinainte ce li se va întâmpla, nu îi mințiți și totul va fi bine.

        Consider că părinții ar trebui să aleagă un medic specializat în stomatologia pediatrică pentru că acesta nu este doar un profesionist în ceea ce privește profesia sa, ci știe și exact cum să se raporteze la copii și cum să-i ajute pe aceștia să asocieze cabinetul stomatologic cu experiențe plăcute, ceea ce ne dorim cu toții.

 

Advertisements

About dentistcopii

Kids Dental Clinic Cluj
This entry was posted in Educatie in gradinite, Frica de dentist, Prima vizita la dentist, Sfaturi pentru parinti. Bookmark the permalink.