Cine sunt si ce fac: FasTracKids Cluj-Napoca. Interviu

FTK

  1. Ce înseamnă, într-o singură frază, FasTracKids?

FasTracKids reprezintă cel mai complex set de programe educaționale complementare, pentru copiii cu vârsta între 6 luni și 8 ani, care are ca scop asigurarea unui mediu de învățare în care aceștia să-și poată maximaliza potențialul nativ.

  1. Cum a fost receptată această inițiativă de educație complementară pentru copii în România?

Această inițiativă a fot receptată cu entuziasm, având în vedere faptul că numărul centrelor FasTracKids a crescut an de an, la fel și numărul copiilor înscriși în programele noastre. Părinții au înțeles importanța educației timpurii și faptul că e nevoie de mai multă stimulare decât pot oferi mediile tradiționale.

  1. Când a luat naștere FasTracKids Cluj-Napoca?

Centrul nostru din Cluj s-a deschis în data de 23 septembrie 2008.

  1. Câți copii au absolvit până în prezent cursurile centrului dumneavoastră?

Până în prezent, la Cluj, avem în jur de 50 de copii care au absolvit cursul nostru principal, adică au parcurs toate modulele de studiu. Dar numărul participanților la toate cursurile noastre este de peste 300 de copii.

  1. Care sunt principalele abilități și competențe pe care le va dezvolta un copil ce participă la activitățile FasTracKids?

În primul rând, dezvoltăm încrederea în sine, curajul de a-și exprima părerile și de a-și asuma riscuri. Îi ajutăm pe copii să-și dezvolte gândirea critică, capacitatea de raționament, abilitățile de rezolvare a problemelor. De asemenea, lucrăm cu ei pentru a-și dezvolta abilitățile de comunicare, de cooperare și colaborare, pentru a ști cum să lucreze în echipă, dar cum să-și asume și rolul de lider, în anumite situații. Toate aceste abilități sunt cruciale pentru succesul lor viitor, atât în școală, cât și în viață.

  1. În ce constau activitățile respective? Ne puteți oferi câteva exemple?

În cadrul unei ședinte de curs activitățiile sunt foarte variate, se folosește un concept denumit zigzag educațional, care presupune schimbarea activităților la intervale scurte de timp, astfel incât copiii să rămână în permanență conectați la lecție. Printre aceastea, pot enumera sesiunile de întrebări și răspunsuri legate de tema studiată, jocurile la Stația de Învățare, activitățile practice, creative, jocurile de rol, experimentele, proiectele de grup, prezentările individuale sau de grup în fața camerei de filmat.

  1. De ce nu ar trebui să se mulțumească părinții cu programul de la grădiniță al celor mici? Ce lipsește acolo?

Nu aș spune ca lipsește ceva la grădiniță, ne completăm de fapt. Programele noastre vin să îmbogățească educația copiilor, să le ofere o stimulare intelectuală suplimentară. Este o perioadă, până în jurul vârstei de 8 ani, o așa numită fereastră de oportunitate, în care, în funcție de stimulii la care sunt expuși copiii, IQ-ul lor poate fi influențat.

  1. Câți angajați are centrul dumneavoastră – ne referim la personalul de specialitate – și cu câți copii se lucrează de regulă într-o grupă?

Noi avem o echipă formată din 7 specialiști în domeniul educației. De regulă, raportul între copii și instructor este de 8 la 1, grupele sunt de 8 sau maxim 16 copii, în funcție de programul la care participă.

  1. Părinții pot asista la cursurile copiilor?

Sunt programe, mai ales pentru cei mici, la care copiii sunt însoțiți de părinți. Despărțirea de părinte se face treptat, noi lucram în toate programele la creșterea autonomiei și a independenței copilului. Atunci când deja este familiarizat cu spațiul, cu instructorii, cu colectivul în general, se simte confortabil să ramână singur în sala de clasă. E un proces care la unii durează mai mult, la altii mai puțin, dar noi nu-l grăbim în niciun fel.

  1.  Care sunt proiectele de dezvoltare ale FasTracKids Cluj-Napoca pe viitor?

În mod natural, ne dorim ca pe viitor să oferim programe de dezvoltare personală și pentru școlari. FasTracKids International lucrează deja în acest sens la dezvoltarea unor programe noi, pe care le vom implementa și noi în Romania. Probabil că în câteva luni vom putea da niște amănunte mai concrete. Până atunci, va puteți abona la newsletterul nostru sau puteți da un like la pagina noastră de facebook, pentru a fi la curent cu ceea ce facem.

Va multumesc :)

Advertisements

About dentistcopii

Kids Dental Clinic Cluj
This entry was posted in Stiati ca? and tagged , , , . Bookmark the permalink.