Bruxismul la copii

Se întâmplă adesea ca părinții să constate că, în timpul somnului, copiii lor scrâșnesc din dinți. Fenomenul se numește bruxism și este, de regulă, întâlnit la adulți, fiind considerat o consecință a stresului de peste zi, a oboselii acumulate în exces, un semn al personalităților perfecționiste, obsesive și nerăbdătoare în atingerea unui scop sau, în unele situații, cauza unor lucrări dentare incorecte etc.

index18

La copii, însă, apariția bruxismului este legată preponderent de erupția dinților permanenți (între 6 și 13 ani) și de modificările oaselor maxilare în perioada de creștere. Problemele de ocluzie, infecțiile la nivelul urechii și, mai rar, alergiile, pot, de asemenea, determina apariția bruxismului.

Ce pot face părinții?

Întâi de toate, părinții nu trebuie să se sperie. E bine de văzut dacă reflexul de a scrâșni din dinți în timpul somnului persistă sau e pasager. Dacă persistă, e indicat ca aceștia să consulte un medic dentist pediatru pentru a stabili cauzele exacte ale fenomenului. În majoritatea situațiilor este vorba de erupția dinților permanenți, așa că medicul nu vă va sfătui să apelați la gutieră (dispozitiv moale care împiedică fricțiunea dinților), fiindcă, după apariția dinților permanenți obiceiul va dispărea.

Controlul stomatologic este recomandat, deoarece, dacă bruxismul e generat de o infecție a urechii, spre exemplu, un tratament corespunzător trebuie aplicat fără întârziere.

Dr. Elena Amariei, medic stomatolog pediatru MB Center 4 Kids

Advertisements

About dentistcopii

Kids Dental Clinic Cluj
This entry was posted in Sfaturi pentru parinti and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.