Spalatul pe dinti, o provocare?

Pentru părinții cu copii mai încăpățânați decât o cere media vârstei, spălatul pe dinți poate deveni o provocare. Fie că nu le place senzația, fie că nu vor pur și simplu să ne facă pe plac, se întâmplă uneori ca piticii să refuze să colaboreze cu periuța și cu pasta de dinți. Pentru ca acest lucru să nu se repete periodic, e  important să transformăm momentul într-unul de „distracție”. Copiii vor asocia spălatul pe dinți cu o experiență pozitivă și vor înceta să mai opună rezistență de fiecare dată. images16

Dacă nu există un frățior sau o surioară mai mare, care să fie dat drept model în fața celui mic în ceea ce privește periajul, puțină muzică ne poate ajuta să destindem atmosfera, suficient cât să intrăm amuzați în baie și să cooperăm fără probleme. Deși nu putem pierde din vedere faptul că cei mici nu sunt capabil să spele corect pe dinți până în jurul vârstei de 6 ani, e bine să le acordăm încredere, lăsându-i să execute ei câteva mișcări și ajutându-i numai după aceea. Și, fiindcă le place foarte mult să dețină controlul situației, de ce să nu-i invităm chiar să-și aleagă singuri culoarea periuței de dinți sau chiar tubul de pastă, în funcție de desenul preferat de pe ambalaj?

Ca să-i ajutăm să-și intre și mai bine în rol, ne putem da drept uituci, rugându-i pe copii să ne amintească mișcările corecte pe care trebuie să le facem cu periuța, dar și cu ața dentară, extrem de importantă pentru igiena orală. Ața dentară nu trebuie să lipsească din obiceiurile noastre, de la cea fragedă vârstă, chiar dacă pentru părinți poate părea puțin dificil să curețe spațiile interdentare ale celor mici.

Orice alte idei care ajută la destinderea atmosferei atunci când vine vorba de periajul zilnic sunt binevenite, fiindcă „gustul” dinților curați se formează în copilărie și, odată format, nu se mai pierde pentru tot restul vieții.

 Să ne zâmbim cu bine!

Advertisements

About dentistcopii

Kids Dental Clinic Cluj
This entry was posted in Igiena orala la copii and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.