Suptul degetului

Suptul degetului este un reflex pe care îl au, în medie, trei sferturi dintre copiii cu vârsta sub 4-5 ani și pe care cel puțin un sfert dintre aceștia continuă să-l prezinte chiar și după această vârstă. La copiii sub 4-5 ani, obiceiul nu ar trebui să îngrijoreze, întrucât el reprezintă o modalitate de relaxare a celui mic atunci când este obosit sau iritat și, uneori, o formă de divertisment, atunci când se plictisește.

Soluția cea mai practicată pentru a-i dezobișnui pe cei mici să își sugă degetul este de a le oferi suzeta, pe care, însă, aceștia o refuză de multe ori. Faptul că micuții preferă degetul în locul suzetei nu este neapărat o problemă, câtă vreme suptul degetului nu este o activitate neîntreruptă. Astfel, dacă ei își sug degetul înainte de culcare sau numai în momentele de oboseală ori tensiune, nu trebuie să ne speriem, fiindcă este vorba de o reacție naturală. Dacă, totuși, copiii își sug degetul în permanență, indiferent de starea emoțională sau de oboseală, s-ar putea să întâmpinăm dificultăți în a-i dezvăța de acest obicei mai târziu.

Când continuă să recurgă la acest gest și după vârsta de 4-5 ani, avem, de regulă, o problemă, fiindcă suptul degetului după această vârstă poate atrage complicații la nivelul dinților, maxilarului și gingiilor. Din această cauză, este posibil ca micuții să aibă nevoie de diverse intervenții stomatologice, uneori chiar de purtarea unui aparat dentar, pentru a corija deformările apărute. De aceea, dacă părinții nu reușesc să îi dezvețe pe copii de acest obicei până la vârsta amintită, e recomandabil să consulte un medic, mai ales dacă observă neregularități în dezvoltarea dentiției acestora. images4

Discuțiile repetate, jocurile motivaționale și, la limită, apelul la diferite alte soluții (precum substanțele amare aplicate pe degetul copiilor etc.) sunt câteva încercări pe care părinții le pot face pentru a-i convinge pe copii să nu-și mai sugă degetul.

Advertisements

About dentistcopii

Kids Dental Clinic Cluj
This entry was posted in Dintii de lapte and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.